LIDERAR A SÍ MESMO!

 

Vi pessoas a correr a vida inteira pelo poder e finalmente descobrirem que nunca conseguiram liderar a si mesmas. . 

Já vi pessoas acumulando fortunas impressionantes e permanecendo pobres de caráter. 

Vi pessoas constantemente falando sobre luz sem entender que a luz não se proclama e sim se vive. 

E eu vi pessoas julgarem o que nunca pesquisaram, convencidas de que encontraram a verdade antes de começarem a busca. 

Depois de muitos anos trabalhando na pedra bruta, entendi que a maior luta do homem não é com o mundo, mas sim com ele mesmo. 

Não existe adversário mais difícil do que o seu próprio orgulho, seus próprios preconceitos, seus próprios medos e suas próprias fraquezas. 

Portanto, a verdadeira iniciação não começa quando você entra em um Templo, mas sim quando você tem a coragem de entrar na sua própria consciência. 

Muitos procuram a Maçonaria e buscam força nela. 

Mas o poder nunca foi o propósito do nosso trabalho. 

O homem que quer dominar os outros ainda não entendeu nada sobre si mesmo. 

A verdadeira autoridade nasce através do exemplo, não da imposição. 

É conquistado através da justiça, disciplina e responsabilidade, não através de cargos, títulos ou privilégios. 

Outros procuram segredos onde deveriam procurar significado. 

Mas a sabedoria não pode ser escondida nem oferecida prontamente. 

Ela precisa ser descoberta, vivida e merecida através do trabalho. 

Tem coisas que nem a melhor explicação consegue transmitir para aquele que não está preparado para entendê-las. 

Portanto, a discrição não é uma forma de esconder, mas uma forma de respeito pelo valor da experiência pessoal. 

Aprendi também que o homem valoriza não pelo que possui, mas sim pelo que é. 

Averile perde-se. As funções estão mudando. 

Os aplausos param. 

No entanto, o personagem permanece. 
Sua palavra permanece. 

Continua a ser a forma que escolheste para viver a tua vida e as pegadas que deixaste no coração de quem conheceste. 

Os símbolos que encontramos no nosso caminho não são ornamentos nem motivos para nos orgulharmos. São lições. 

Cada um fala de ordem, medida, equilíbrio e transformação. 

Eles não mostram ao homem quem ele é, mas em quem ele pode tornar-se se tiver paciência para trabalhar constantemente em si mesmo. 

Hoje, talvez mais do que nunca, o mundo sofre não por falta de informação, mas por falta de entendimento. 

As pessoas leem mais e refletem menos. 

Falem mais e ouçam menos. Meus homens e homens são mais rápidos. 

É por isso que o jeito maçônico permanece atual: não ensina o homem a saber mais do que os outros, mas a conhecer-se melhor. 

No final do ano, a conclusão é simples. 

Não é quem brilha é para ser admirado, mas sim quem ilumina. 
Não é grande aquele que levanta acima dos outros, mas sim aquele que sobe acima dos seus limites. 
Não é digno de respeito aquele que fala sobre virtude, mas sim aquele que pratica quando ninguém vê. 

Este é o verdadeiro trabalho. 
Esta é a verdadeira busca. 
E este é o legado que todo maçom deveria deixar para trás: menos orgulho, mais caráter; 
menos aparência, mais verdade; 
menos palavras, mais ações; 
menos sobre si mesmo e mais sobre o bem que ele pode trazer ao mundo. 
A própria transformação!


Comentários

  1. Am văzut oameni alergând o viață întreagă după putere și descoperind, la sfârșit, că nu au reușit niciodată să se conducă pe ei înșiși. .Am văzut oameni adunând averi impresionante și rămânând săraci în caracter. Am văzut oameni vorbind neîncetat despre lumină fără să înțeleagă că lumina nu se proclamă, ci se trăiește. Și am văzut oameni judecând ceea ce nu au cercetat niciodată, convinși că au găsit adevărul înainte de a începe căutarea. După mulți ani de lucru asupra pietrei brute, am înțeles că cea mai mare luptă a omului nu se poartă cu lumea, ci cu sine însuși. Nu există adversar mai dificil decât propriul orgoliu, propriile prejudecăți, propriile temeri și propriile slăbiciuni. De aceea, adevărata inițiere nu începe atunci când pășești într-un Templu, ci atunci când ai curajul să pășești în interiorul propriei conștiințe. Mulți privesc Francmasoneria și caută în ea putere. Dar puterea nu a fost niciodată scopul lucrării noastre. Omul care dorește să îi domine pe ceilalți nu a înțeles încă nimic despre sine. Adevărata autoritate se naște din exemplu, nu din impunere. Ea se câștigă prin dreptate, cumpătare și responsabilitate, nu prin funcții, titluri sau privilegii. Alții caută secrete acolo unde ar trebui să caute sens. Dar înțelepciunea nu poate fi ascunsă și nici oferită de-a gata. Ea trebuie descoperită, trăită și câștigată prin muncă. Există lucruri pe care nici cea mai bună explicație nu le poate transmite celui care nu este pregătit să le înțeleagă. De aceea, discreția nu este o formă de ascundere, ci o formă de respect față de valoarea experienței personale. Am învățat, de asemenea, că omul nu valorează prin ceea ce posedă, ci prin ceea ce este. Averile se pierd. Funcțiile se schimbă. Aplauzele încetează. Rămâne însă caracterul. Rămâne cuvântul dat. Rămâne felul în care ai ales să îți trăiești viața și urmele pe care le-ai lăsat în sufletele celor pe care i-ai întâlnit. Simbolurile pe care le întâlnim în drumul nostru nu sunt podoabe și nici motive de mândrie. Ele sunt lecții. Fiecare dintre ele vorbește despre ordine, măsură, echilibru și transformare. Ele nu îi arată omului cine este, ci cine poate deveni dacă are răbdarea să lucreze neîncetat asupra sa. Astăzi, poate mai mult ca oricând, lumea suferă nu din lipsă de informație, ci din lipsă de înțelegere. Oamenii citesc mai mult și reflectează mai puțin. Vorbesc mai mult și ascultă mai puțin. Judecă mai repede și cercetează mai rar. Tocmai de aceea, drumul masonic rămâne actual: el nu îl învață pe om să știe mai multe decât ceilalți, ci să se cunoască mai bine pe sine. La capătul anilor, concluzia este simplă. Nu cel care strălucește este de admirat, ci cel care luminează. Nu cel care se ridică deasupra celorlalți este mare, ci cel care se ridică deasupra propriilor limite. Nu cel care vorbește despre virtute este vrednic de respect, ci cel care o practică atunci când nimeni nu îl vede. Aceasta este adevărata lucrare. Aceasta este adevărata căutare. Și aceasta este moștenirea pe care fiecare mason ar trebui să o lase în urma sa: mai puțin orgoliu, mai mult caracter; mai puțină aparență, mai mult adevăr; mai puține cuvinte, mai multe fapte; mai puțin despre sine și mai mult despre binele pe care îl poate aduce lumii prin propria sa transformare.

    Publicação de Stoiculeasa Gina

    ResponderExcluir

Postar um comentário